Floria blog / Despre Floria / Ziua Îndrăgostiților – între kitsch și romantism

Ziua Îndrăgostiților – între kitsch și romantism

De multe ori, cel puțin în ultimii ani, Ziua îndrăgostiților a devenit un subiect delicat în rândul multor cupluri. Fie pentru că este privită ca o sărbătoare kitsch, importată de la americani, fie pentru că cei mai mulți s-au săturat de inimioare roșii, prezente numai pe felicitări, dar nu și în gesturi. Și, într-un fel, le dăm dreptate scepticilor, care nu mai cred în bucuria reală adusă de împărtășirea declarațiilor de dragoste pe 14 februarie.

Cine își dorește cuvinte siropoase, scrise pe bandă rulantă, puse în felicitări pline sclipici? Sau cine își dorește declarații în genunchi, pe muzică lentă, făcute din obligație, doar pentru că trebuie? Noi nu, cu siguranță. Dar, așa cum internetul nu este rău în sine, chiar dacă alții îl folosesc în scopul dezinformării (spre exemplu), așa și Ziua Îndrăgostiților nu trebuie privită ca pe ceva kitschios, doar pentru că unii au ales să o interpreteze așa.

Dincolo de gesturile banale, de cadourile nu foarte inspirate care guvernează piețele și tarabele de pe marginea trotuarelor, Ziua Îndrăgostiților este o zi a romantismului. O zi în care chiar și cei mai timizi reușesc să-și arate dragostea. O zi în care oamenii se gândesc mult mai mult la inima lor, la cei pe care îi iubesc și la visele lor construite împreună. Este o șansă în plus de a fi sentimental, într-o lume care nu mai are timp de sentimente și emoții.

De aceea, noi o sărbătorim. Și nu o sărbătorim oricum, ci printr-o colecție specială de buchete, plus o colecție specială de pachete-cadou – rafinate și simple – https://www.floria.ro/cadouri/speciale.

Așa că, nu vă lăsați dragostea intimidată pe 14 februarie. Orice Zi a Îdrăgostiților trebuie sărbătorită cu eleganță, cu sinceritate și, mai ales, cu emoție.

06efea2ba6941da1fcc620e6a9a1d70e poza_principala_mica