Postat în 4 iunie 2016 în Despre Floria, General de Andreea Floria
Iubim natura și am făcut din această dragoste o responsabilitate în a ne asigura că o protejăm. Așa am lansat în decembrie 2015 Programul de Replantare. Prin acest program am vrut să asigurăm replantarea brazilor care au adus bucurie în casele celor care i-au adoptat de Crăciun.
Astfel, în weekend-ul 26-27 martie, am desfășurat acțiunea de plantare a brazilor colectați de la clienții care au ales serviciul de replantare.
Brazii au fost plantați în luna martie, perioada optimă pentru plantarea lor, după ce au fost ridicați în decembrie de la clienți și păstrați peste iarnă într-un depozit cu condiții optime de temperatură și umiditate.
Deși inițial ne doream ca brazii să fie plantați în parcul Herăstrău, după discuții cu specialiștii, am decis să realizăm acțiunea de plantare într-o localitate mai aproape de munte, Cetățeni, jud. Argeș. Pentru ca aceștia să fie cât mai puțin afectați de temperaturile ridicate extreme și seceta din timpul verii, care ne dă de multe ori bătăi de cap în capitală.
Brazii au fost plantați în cadrul unei acțiuni de team-building cu echipa Floria.ro. Fiecare brad a fost marcat cu o plăcuță ce conține numele clientului care a optat pentru acest serviciu, după achiziționarea bradului de Crăciun.
În numele naturii și al echipei Floria.ro, mulțumim clienților care au ales acest program!