Postat în 11 decembrie 2014 în Ocazii speciale de Andreea Floria
Niciun Crăciun nu poate fi imaginat, în zilele noastre, fără un brad împodobit, fără globuri, instalații luminoase, dulciuri și portocale. Dar puțini dintre noi știu că, în Romania, acest obicei nu a fost nici măcar cunoscut înainte de sfârșitul secolului al XIX-lea. Abia după Primul Război Mondial, împodobirea bradului, la Crăciun, a devenit o tradiție în spațiul românesc, iar crengile copacului veșnic verde au cunoscut nucile și conurile poleite, micile figurine din lemn, dulciurile și zâmbetele copiilor nerăbdători să le culeagă.
Cum a început totul?
Împodobirea bradului este un obicei roman, care avea loc în perioada solstițiului de iarnă și care era închinat zeului Saturn (ocrotitorul semănătorilor și al roadelor pământului). El a fost păstrat de locuitorii din Imperiul Roman, după trecerea la creștinism, dar abia datorită unei întâmplări din viața Sfântului Bonifaciu, bradul a devenit un simbol creștin.
Se spune că Sfântul Bonifaciu, din Crediton (Anglia), un călugăr care a creștinat numeroase ținuturi din Franța și Germania, în secolul al VII-lea, a văzut un grup de păgâni, care voiau să sacrifice un copil zeului Thor, în fața stejarului sacru, din actualul oraș Fritzlar (nordul Hessei). Pentru a salva viața copilului, Sfântul a doborat copacul cu o lovitură puternică de pumn. În locul stajarului a crescut un mic brăduleț, despre care Sfântul Bonifaciu a spus că este mărturia vieții eterne a lui Hristos și că forma lui triunghiulară este o reprezentare a Sfintei Treimi.
Primii brazi de Crăciun
Înainte de secolul al XII-lea, brazii nu erau împodobiți și erau atârnați de tavan, cu vârful în jos. Încă nu se cunoaște semnificația acestui obicei, dar ce se știe cu certitudine este că brazii erau considerați un simbol al creștinismului.
Prima referire la un brad împodobit apare la Riga, în Lituania, în 1510. Apoi, istoria semnalează că în 1521, ducesa Helene de Mecklembourg, soția fiului cel mare al regelui Ludovic Filip al Franței, Ferdinand Philippe de Orléans, a adus obiceiul bradului de Crăciun în Paris. Multe alte consemnări despre bazi de Crăciun nu sunt cunoscute, însă una dintre referințele celebre existente datează din 1601 și îi aparține unui vizitator la Strasbourg, care descria decorarea unui copac cu “napolitane și bețe de zahăr aurii răsucite (zahăr de orz) și flori de hârtie de toate culorile”, în casa unei familii oarecare.
ilustrație din secolul 19, apărută în lucrarea ”Christmas-tide, Its History, Festivities And Carols, With Their Music” (1852), de William Sandys
Decorațiunile
Dacă v-ați întrebat vreodată de ce brazii sunt împodobiți cu luminițe, să știți că acesta nu este un simplu mod de a-l face mai frumos. Se spune că acum mulți ani, în ajunul Anului Nou, a fost găsit un brad ciudat acoperit cu multe luminițe. Oamenii au privit bradul ca pe o minune și, când s-au apropiat de el, au descoperit că era acoperit de licurici. De atunci, bradul este împodobit în fiecare an cu instalații luminoase.
Ce mai găsim în brad?
Steaua, semnul ceresc al nașterii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ornamente roșii, care simbolizează sacrifiul făcut pentru noi toți de Mântuitor, lumânarea – recunoștința noastră pentru venirea Lui și fundițele de cadou, simbolul legăturii de dragoste dintre oameni.
Cum găsești cel mai bun brad?
De preferat ar fi să alegi un brad natural, în ghiveci. Nu doar pentru că atmosfera Crăciunului va fi, în acest fel, deplină, ci și pentru că vei proteja natura. Așa că te invităm pe site-ul Floria, https://www.floria.ro/aranjamente-florale/brazi, să-ți comanzi un brad de cea mai bună calitate, cu 20% reducere!