Floria blog / Despre Floria / Cum pot florile să-ți îmbunătățească sănătatea? Ce spun studiile

Cum pot florile să-ți îmbunătățească sănătatea? Ce spun studiile

Se spune că ”Dumnezeu a iubit florile și a inventat sufletul. Omul a iubit florile şi a inventat vaza.”. Nu există nici măcar un singur om care să nu se fi bucurat, măcar o dată în viață, de admirarea unei flori. Chiar și cei mai reci sau insensibili oameni, au zâmbit, cel puțin o singură dată, în fața unui covor de flori sau a unei simple petale.

Mii de forme și de culori, mii de parfumuri – florile sunt, cu adevărat, perfecte. Așa că nu este nici o surpriză să aflăm, de la oamenii de știință, că florile nu sunt doar poezie și frumusețe, ci sunt și un adevărat tratament. Pentru că ele ne răsplătesc grija și dragostea față de ele cu efecte benefice, fizice și psihice, asupra sănătății noastre.

Prin petalele lor colorate, prin parfumul și formele lor, prin energia pe care o au, florile ne dau forța de a învinge stările de stres, necazurile şi chiar unele boli cronice. Un exemplu frumos este panseluța, care, deși mică și firavă, are o lungă istorie de utilizare în medicina naturistă.

Dar să vedem cum ne ajută florile să fim mai sănătoși. În primul rănd, florile ne arată că există frumusețe, că există bine. Ele sunt mărturia cea mai clară a faptului că, oricât ar fi de greu, uneori, există speranță.

flori-gradina-de-vara-32729
În al doilea rând, atunci când ne sunt dăruite, ele ne arată că suntem iubiți. Și ce alt medicament poate fi mai eficient, în tratarea oricărei boli, decât dragostea? Nu e de mirare că, atunci când sunt bolnavi, chiar și bărbații primesc flori, potrivit codului bunelor maniere.

seara romantica

În alt treilea rând, florile sunt picături de culoare, în viața noastră. Iar culorile, potrivit cercetătorilor, au efecte complexe asupra sănătății.

m4

○ Albul este simbolul purității fizice şi sufletești. Este culoarea care semnifică o minte fără griji. Așa că florile albe atrag energia pozitivă, dau luminozitate şi pun în valoare detaliul.

○ Roşul este cea mai puternică culoare, din toată gama cromatică. Este dinamică şi aduce energie şi vitalitate. Culoarea roşu-închis emană seriozitate, iar culoarea roşu-deschis întărește voința și aduce mai multă independență.

○ Rozul este tandru. Un buchet de flori de culoare roz exprimă prietenia și gândurile bune. Așa că rozul aduce confort psihic și bucurie, senzația că viața este mai frumoasă.

○ Galbenul este o culoare caldă, luminoasă, armonioasă, fiind simbolul unei vieţi fericite, al optimismului, dar și al măreţiei. Este o culoare perfectă, în camera de studiu, în birouri şi alte spaţii cu activităţi creative, pentru că stimulează creierul, limpezeşte mintea, măreşte capacitatea de atenţie şi ajută la luarea unor decizii corecte şi rapide.

○ Portocaliul este culoarea cea mai favorabilă comunicării, de aceea florile portocalii sunt perfecte în sălile de întâlniri de afaceri, de cursuri, în tribunale, la conferințe sau în biserici. Totodată, florile portocalii întăresc sistemul imunitar şi plămânii, care suferă mai ales primăvară, anotimpul alergiilor, și au efect benefic asupra funcţiilor aparatului digestiv.

○ Verdele este culoarea renașterii, a păcii sufletești. Se potriveşte în camerele de odihnă şi de relaxare, pentru că aduce linişte, elimină tensiunile şi anxietatea. De aceea, florile au o influenţă benefică asupra sistemului nervos, ajutând la respiraţia mai profundă, reducând reacţiile de stres şi relaxând inima. Totuși, verdele-gălbui, al plantelor ofilite, este o culoare respingătoare, așa că plantele și florile trebuie păstrate doar atât timp cât sunt proaspete.

○ Albastrul exprimă seriozitate, statornicie, adevăr, responsabilitate. Florile albastre stimulează producerea de melatonină, un hormon al relaxării şi al somnului profund. De asemenea, stimulează tiroida şi reglează metabolismul.

○ Violetul este elegant, rafinat, feminin. Un buchet din flori violet stimulează glandele cu rol în reglarea somnului şi contribuie la îndepărtarea sentimentelor de frică şi de inhibare.

Pe lângă toate aceste efecte, cercetătorii au demonstrat că aerul din cladirile moderne si bine izolate, dobândește o calitate superioară, dacă încăperile sunt decorate cu plante și flori. Motivul este acela că plantele absorb foarte de bine poluanții din aer, așa că specialistii le consideră o necesitate, pentru sănătatea fizică și psihică.

camere

Așadar, dacă vrei să fii mai vesel, mai sănătos, dăruiește și dăruiește-ți flori. Inclusiv o privire atentă a buchetelor și aranjamentelor din colecțiile Floria, îți poate schimba starea, într-o stare de bine. Pentru casa ta, avem un produs special – Flori pentru fiecare cameră – iar pentru cei dragi, avem mii de buchete colorate, parfumate, elegante. Trebuie doar să alegi ce-ți place.