Prea mult se vorbește despre ce înseamnă să fii gentleman și prea puțin despre lumea gentlemenilor. Așa că ne-am gândit să vorbim noi despre asta. Și, pentru că nu vrem să complicăm foarte mult lucrurile (simplitatea este o calitate a gentlemenilor), vom enumera, pe scurt, 5 lucruri la care probabil că nu v-ați mai gândit până acum.
El Greco – Gentleman Of The House Of Leiva
- Primul lucru care nu ne place la gentlemeni este că sunt puțini. Devin din ce în ce mai mulți cei care se îmbracă elegant, cu atenție, dar care nu mai sunt atenți la lucrurile cu adevărat importante.
- Al doilea, legat oarecum de primul, este că sunt ”pe cale de dispariție”. Într-adevăr, specia aceasta pare că nu s-a adaptat foarte bine schimbărilor sociale din ultimul veac. Dar, ca niște gentlemeni adevărați, bărbații buni și politicoși trebuie să găsescă repede niște soluții pentru a-și proteja arealul.
- Gentlemenii nu au devenit gentlemeni peste noapte. Au avut nevoie de ani întregi de educare, autoeducare, cunoaștere și muncă. Nu e prea ușor să devii bun, grijuliu, sincer și modest, dar ne-ar fi plăcut să fie mai simplu.
- Gentlemenii se camuflează în bărbați obișnuiți. Discreția lor caracteristică îi face destul de greu de depistat, la o primă privire. Pentru că gentlemenii nu dau buzna în spațiul personal al celorlalți ci sunt, mai degrabă, reținuți și răbdători. Poate că ar trebui inventat un dispozitiv de recunoaștere imediată a gentlemanului…
- Gentlemenii nu-și doresc celebritatea, nu țin neapărat să apară la TV sau pe primele pagini ale tabloidelor. Și-atunci, ne întrebăm noi, cum să devină modele pentru ceilalți bărbați?
Așa că, domnilor dragi, voi, cei care știți cât de important este să fii gentleman, vă rugăm, veniți-ne în ajutor! Nu lăsați lucrurile cum sunt, apărați, ca niște adevărați cavaleri, valorile noastre: încrederea în oameni, curajul, bunăvoința, iertarea, grija pentru ceilalți! Și, dacă nu știți de unde să începeți lupta împotriva indiferenței, superficialității și narcisismului, începeți prin a dărui flori!
Nu contează ce flori… important e cum le dăruiți. Totuși, ne permitem să vă oferim niște sugestii:
Trandafirul iubirii
Te admir
Eleganță pură