Sunt foarte multe obiceiuri de Paște, pe care le cunoaștem cu toții. Spre exemplu, știm că în Joia Mare se înroșesc ouăle, că înainte de Paște se taie mielul, se fac cozonacul, pasca și drobul. Că în prima zi toată familia se adună în jurul mesei îmbelșugate, ciocnind ouă și pahare cu vin. Sau că în satele românești, în duminica Paștelui, fața se spală cu apă neîncepută, în care a fost pus un ou roșu.

Mai puțini dintre noi știu, însă, că în anumite zone ale țării tinerii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt dragi, iar ele, pentru a-și arăta dragostea, trebuie să le ofere un ou roșu. Sau că în Câmpulung Moldovenesc coșul pascal conține flori, pe lângă preparatele tradiționale.

Florile sunt, așadar, foarte importante și în aceste zile de sărbătoare. De aceea, nu am vrut să lăsăm tradiția să se piardă și am creat o colecție specială de Paște, cu 20 de buchete și aranjamente florale, care să lumineze chipurile și să îmbogățească mesele. Pentru că un Paște fericit e un Paște plin de dragoste și de flori. Și pentru că emoțiile sunt mai importante decât mâncărurile alese.

Înțeleptul Solomon avea un proverb devenit celebru – „Un prânz de verdețuri și pace este mai bun decât un bou îngrășat și ură”. Așa că nu uita că cel mai important, de sărbători, este să fii mai aproape de cei dragi, să le oferi mai multă dragoste și mai multe gesturi de iubire. Iar dacă nu poți fi, cu adevărat, lângă ei la masa de Paște, poți să le trimiți gândurile tale cele mai frumoase și sentimentele tale cele mai bune cu ajutorul unui buchet de flori.

Dacă ai nevoie de ajutor, pe site te așteaptă o colecție încărcată de simboluri, dar și de decorațiuni colorate și elegante – iepurași, ouă de Paște și alte figurine specifice. Descoper-o!

https://www.floria.ro/ocazii/flori-paste

foto articol blog de Paște

Write A Comment