Category

Gentlemeni

Category

Nu e ușor să definești ce este un gentleman. Evident, dacă aleg calea ușoară și mă limitez la definiția cea mai la îndemână, chiar ușor superficială, aș putea să spun că gentleman e acel bărbat  care se poartă bine cu doamnele și, în general, cu cei din jur. Apoi aș putea să mă uit în jur și să identific repede acei oameni care sunt aparent politicoși în interacțiunile lor, care par să fie atenți, care…

Prea mult se vorbește despre ce înseamnă să fii gentleman și prea puțin despre lumea gentlemenilor. Așa că ne-am gândit să vorbim noi despre asta. Și, pentru că nu vrem să complicăm foarte mult lucrurile (simplitatea este o calitate a gentlemenilor), vom enumera, pe scurt, 5 lucruri la care probabil că nu v-ați mai gândit până acum. El Greco – Gentleman Of The House Of Leiva Primul lucru care nu ne place la gentlemeni este că…

Vreți să știți cum arată o zi de 14 februarie, pentru un gentleman? În primul rând, indiferent de ora la care se trezește, un gentleman se gândește mai întâi la cea care îl iubește, apoi la lucrurile pe care trebuie să le facă, în așa fel încât, la sfârșitul zilei, atât el, cât și iubita lui, să rămână cu o amintire frumoasă. Cu siguranță cadoul oferit de un gentleman, de Valentine’s Day, este de foarte…